Tisha BeAv sau ziua de 9 a lunii Av din Calendarul Evreiesc este punctul culminant al unei perioade de doliu (care începe cu comemorarea zilei din anul 70 când zidurile Ierusalimului au fost străpunse de către romani - ce după 3 săptămâni de distrugeri s-au sfârşit prin arderea Templului). De atunci, Evreii au ţinut cele 3 săptămâni ca perioadă de doliu, în care nu se fac nunţi şi nu se ascultă muzică; doliul se intensifică în timpul ultimelor 9 zile, când Evreii nu se tund, nu mănâncă carne şi nu beau vin, nu fac activităţi al căror singur scop este plăcerea - ca de exemplu înotul - nu poartă haine noi sau proaspăt spălate (femeile însărcinate, mamele care alăptează şi persoanele grav bolnave nu trebuie să postească, ci să mănânce ceea ce au nevoie; nu se obişnuieşte salutarea prietenilor pe stradă sau trimiterea de cadouri iar la prânz nu se stă pe scaune de mărime normală, ci pe podea, dormitul fiind într-o poziţie mai puţin confortabilă, de exemplu fără pernă). Pentru că ziua este de doliu, nu trebuie să se dea nici un fel de semne de bucurie. Această zi de amintire a Distrugerii Templului este de post, începând la răsăritul Soarelui şi terminându-se la apus. Ziua este de suferinţă pentru Evrei, fiind semnificativă şi pentru că Templul anterior din Ierusalim a fost distrus în aceeaşi zi (templele erau centrul statului Evreilor, locul unde se făceau toate ritualurile şi sacrificiile, locul unde preoţii îşi desfăşurau serviciul către Dumnezeu şi locul unde Evreii se duceau de cel puţin 3 ori pe an - de sărbătorile cele mari: Paşti, Sărbătoarea Recoltei şi Sărbătoarea Corturilor). Distrugerea primului Templu de către Nabucodonosor, regele Babilonului, în 586 î.C., a inaugurat o perioadă de 70 de ani de exil în Babilon; distrugerea de către romani a celui de-al doilea Templu, în 70, a dus la exilul şi rătăcirea în care Evreii se mai află şi în prezent (se spune că toate suferinţele Evreilor începând de atunci sunt rezultatul exilului şi distanţa care există între Dumnezeu şi Evrei este rezultatul faptului că Templul nu mai există; de atunci, Evreii se roagă în fiecare zi pentru venirea lui Mesia, care să-i aducă pe toţi Evreii înapoi în Israel, să reconstruiască Templul şi să fie redată Evreilor starea lor originală de apropiere de Dumnezeu). Tot ce a mai ramas din Templu este zidul exterior de vest, acum cel mai sfânt loc pentru Evrei - unde se adună milioane de oameni: Zidul Plângerii. Şi alte calamităţi au avut loc în aceeaşi zi din Calendarul Evreiesc: rădăcina suferinţei este păcatul spionilor (aşa cum este menţionat în Biblie), comis de Evrei pe când se perindau prin deşert. Evreii au trimis spioni în Canaan pentru a "face un tur de orizont"; când s-au întors, 10 din cei 12 spioni au spus că deşi ţara este extrem de roditoare, Evreii nu vor putea s-o cucerească, pentru că locuitorii ei sunt prea puternici. Evreii au crezut raportul şi au început să se plângă că au fost scoşi din Egipt. Pentru că nu au dovedit credinţă, Dumnezeu a hotărât că Evreii vor colinda prin deşert încă 40 de ani şi nu vor intra în ţară decât atunci când o nouă generaţie se va fi născut. În conformitate cu tradiţia, noaptea aceea a fost Tisha BeAv. Dumnezeu a spus: pentru că în noaptea asta aţi plâns fără motiv, în viitor veţi avea motive să plângeţi în această noapte. Comemorarea, ca zi de post, este a doua ca importanţă după Ziua Răscumpărării / Iertării Păcatelor - fiind zi oficială de doliu pentru diferitele dezastre ce s-au abătut asupra Evreilor. Seara se obişnuieşte să se mănânce ouă iar masa nu este una veselă (în mod ideal, nu se serveşte decât un singur fel de mâncare gătită, restul mesei constând din produse lactate, fructe şi legume). Noaptea se citeşte Cartea Lamentaţiilor (care a fost scrisă de către profetul Ieremia imediat dupa Distrugerea Templului): o elegie plină de durere. Totuşi, există o tradiţie care spune că odată ziua va fi transformată din tristeţe în bucurie - căci Mesia va veni în această zi.